Maria-Luiza Cristescu – Vacanţa (1981)

Nu se întâmplă mare lucru în Vacanţa. Un cuplu soseşte la hotelul Excelsior (nou construit cu eroism, ni se spune, deci în grabă) pentru a-şi petrece vacanţa „ca în Elveţia”. Mihai Mihai este scriitor, cu nume ales în anii 50 pentru a emula oamenii din popor, între timp clasic în viaţă: „Era contestatar şi oficial în acelaşi timp. Zeul tineretului neconformist şi preşedinte în comitete şi prezidii, bun la toate”. Încearcă să scrie un roman generaţional despre relaţiile dintre cei care au făcut revoluţia socialistă şi cei născuţi în socialism lipsiţi de idealuri, urmând doar regulile unei „societăţi birocratizate”, funcţionând pe bază de patalamale şi vorbind cu viclenie socială limbajul nou creat (un raţionament făcut celebru un deceniu mai târziu de „turnura lingvistică” din studiile sovetice). Ina, tatăl Atanasie Şepcaru şi soţul Vlad, personaje din romanul pe care îl concepe Mihai Mihai, ilustrează conflictul: dacă Şepcaru se dedică întâlnirilor cu foştii tovarăşi noaptea şi muncilor casnice ziua, „se apucă la bătrâneţe, după ce a îndeplinit ordinele revoluţiei, să gătească ciorbă şi să stea la cozi la carne şi cartofi”, Vlad şi Ina sunt lipsiţi de direcţie. Şepcaru îl învaţă totuşi pe Vlad să contempleze moartea pentru 30 de minute în fiecare săptămână vizitând crematoriul şi observând ordinea schimbătoare a urnelor din vitrină în funcţie de politica zilei (o lecţie de necro- şi memory politics).

Partenera lui Mihai Mihai, Aura Mircea, este actriţă, celebră pentru rolul din Raţa sălbatică de Ibsen. Refuză să apară în filme în care femeile „sunt doar haiduciţe şi neveste de voievozi. Eroine cu câte trei replici care să-l îmbărbăteze pe haiduc sau pe voievod.” Îi poartă de grijă lui Mihai Mihai ca o iubită-mamă, administrând viaţa lor comună, dar dorindu-şi în mod regulat, în momente de criză, o căsătorie conformistă, bijuterii şi blănuri: „Dar cum să poată mărturisi aşa ceva o intelectuală modernă? Ar fi penibil. Ea trebuia să fie o fiinţă cu personalitate, care gândeşte idei şi este tovarăşa de viaţă a unui mare scriitor”.

În vacanţă, sunt vizitaţi de prietenii lor, doctorul în sociologie Sergiu, permanent plângându-se de şicane dar proaspăt numit director la protecţia muncii în minister, uimit de capacitatea lui de a folosi cu voluptate la şedinţe „limbajul din ziare” deşi nu îi cere nimeni asta; şi actriţa de teatru Magda, care duce o viaţă perfect înregimentată (dietă, exerciţiu fizic, somn) pentru a se dedica carierei de mare tragediană, şi sfârşeşte prin a fi marginalizată de noul responsabil cu propaganda al teatrului când nu înţelege să se plieze ideologic (şi, ni se sugerează, sexual).

Scenele din a doua parte a romanului sunt schiţe disparate care alternează între observarea, adesea resentimentară, a inegalităţilor de clasă în socialism: restaurantul „cu oarecare condiţie” unde Aura şi Magda servesc bere din ceainic, este ocupat pentru o nuntă „cu dar şi geamparale, cu bani aruncaţi cu ţâfnă de ţărani cooperatori care arată astfel ce au realizat ei în viaţă”; reflecţii, adesea maliţioase, asupra diferenţelor dintre generaţii: „Mai dă-i încolo de tineri fără aspiraţii, lasă-i în sosul lor tragic, frustraţi din prea mult bine, cerând drepturile omului de câte ori rămân corijenţi la matematică sau ameninţând cu emigrarea imediat ce nu li se aşează fundul târât pe băncile facultăţii într-un fotoliu comod şi bănos”; şi comentarii, dinspre ambii parteneri, despre relaţia dintre artist şi femeia care îl susţine.

Cuplul hotărăşte să plece mai devreme de la hotel după ce un grup de chelneri acaparează piscina în timpul lor liber. O admiratoare fanatică, Iolanda, îl ameninţă pe Mihai Mihai cu sinuciderea după ce realizează că nu este căsătorit cu Aura, aşa cum ar cere moralitatea socialistă de la un mare scriitor. Apoi îl invită să reproducă la radioul fabricii din Bucureşti unde lucrează punctele principale de propagandă despre tineret. Marga este părăsită la altar şi se răzbună intervenind la toate forumurile comuniste care l-ar putea pedepsi pe mirele absent şi pe familia lui. Aura pleacă într-o excursie în Polonia, unde un fost marinar se îndrăgosteşte de ea. Mihai Mihai are o criză de inimă care se dovedeşte a fi o nevroză. Cei doi se reunesc la aeroport şi îşi reaiu cu uşurare rolurile.

E greu de spus cât din Vacanţa este tipic şi cât e excepţional în contextul intelectual al începutului anilor 80. Raporturile din cuplu sunt previzibil conservatoare – Aura şi Mihai Mihai sunt burghezia intelectuală semi-pauperizată a anilor 80. Relaţiile dintre părinţi şi copii sunt ceva mai surprinzătoare – în mijlocul unui conflict cu Vlad, mama lui se pregăteşte să îl părăsească adunându-şi în mijlocul bucătăriei frigiderul şi aragazul, una dintre puţinele încercări de a ancora în materialitate relaţiile emoţionale din roman. Atanasie Şepcaru, ca şi soţul Iolandei, îndeplinesc majoritatea îndatoririlor casnice şi de creştere a copiilor din familie (ni se spune uşor zeflemitor). Aura poartă doliul unui copil pierdut, zdruncinând în fiecare an în jurul aniversării morţii lui echilibrul relaţiei de cuplu. Relaţiile dintre prieteni împing şi ele uşor limitele – Sergiu este afectuos şi devotat, îl îngrijeşte pe Mihai Mihai în absenţa Aurei, îl îmbrăţişează expansiv, „femeieşte” şi i se confesează, spre exasperarea lui, dar îl şi ţine de mână, la propriu, în momente de panică. Etnic, Sergiu menţionează în treacăt antisemitismul colegilor, într-o enumerare care include prostia şi mizantropia. O actriţă romă e descrisă după stereotipuri de-a dreptul rasiste, presupun de dragul de a obţine cel mai mare contrast cu figura elitistă a Magdei.

O glumă care deschide romanul ilustrează bine tipul de micro-critică, un făcut cu ochiul uşor de interpretat şi uşor de ascuns, care îl străbate. Mihai Mihai, umblând cu un volum de Marx în vacanţă (şi citând din el la petreceri), are un dialog cu băiatul de la lift, care îl ia drept străin: